Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

vineri, 14 februarie 2014

Semănând gânduri bune

  M-am trezit azi dimineaţă cu gândul la bucuria de a face cuiva drag ,o dedicaţie.
  Consider un gest absolut sublim să dăruieşti flori şi mai ales să descrii, în cuvinte scrise din inima, ceea ce simţi pentru  persoana dragă.
   Ne încânta şi ne colorează vieţile, ne sunt alături în cele mai importante momente, ne ajută să exprimăm ce nu se poate exprimă în cuvinte.
   Da ,florile bucură şi înfrumuseţează evenimentul, dar la un moment dat se trec. Dar cuvintele ? 
  Cuvintele scrise ţi se întipăresc în suflet!
   Chiar dacă pământul ar fi plat, lumea tot s-ar învârti în jurul frumosului. Supăraţi sau foarte veseli, încruntaţi sau zâmbitori, nefericiţi sau împliniţi , cu toţii ar trebui să ne facem timp pentru a dărui,puţin din frumosul sufletului nostru
     E adevărat că timpul nu ne mai ajunge.Să încercăm să furăm câteva clipe în fiecare zi dar mai ales azi,să privim fericirea pe chipul celui drag .  Semănând  gânduri bune, nu are cum să răsară altceva. Chiar dacă nu eşti un grădinar prea priceput! 

Uneori e nevoie de atât de puţin pentru a fi fericiţi!!!



* * * *

 Sotiei mele !  :Cânta-mi iubirea şi hai să dansăm împreună!

.


* * * *


Happy Valentines Day ,tuturor!!!


10 comentarii:

  1. frumos! florile se trec, dar ramane amintirea frumusetii lor, a parfumului lor, ca si vorbele spuse doar intr-un limbaj stiut numai de ele...:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Happy Valentin's day! Dragostea si armonia sa va insoteasca in viata!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa va iubiti la fel ca acum pentru inca vreo 100 de ani! Va doresc tot binele din lume!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa va iubiti mereu, nu numai astazi, sa va fie inima deschisa si sufletul plin de caldura!
    Si de ce nu... sa ne ajungeti din urma, noi avem aproape 36 de ani de casatorie!:)
    Happy Valentine's day!

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitări de Valentine's Day și felicitări pentru un asemenea mesaj scris soției ! Să fiți fericiți și înțelegerea să vă unească până la adânci bătrânețe !

    RăspundețiȘtergere
  6. o zi frumoasa de Happy Valentines Day

    RăspundețiȘtergere
  7. Happy Valentine's Day!!
    Să fiți fericiți și iubiți-vă mult!
    Weekend de vis vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  8. Esti de apreciat.Nu prea am intalnit barbati care sa aduca laude sotiei.Sa va dea Domnul, multi ani impreuna,in armonie si iubire! Un weekend frumos si placut!

    RăspundețiȘtergere
  9. Foarte frumos.
    Lucrul cel mai placut la articolele tale, Sorin, este ca de fiecare data cand termin unul ma simt bine-dispusa si am un zambet de admiratie pe buze!
    Mult succes in continuare!


    RăspundețiȘtergere
  10. Foarte frumoase ganduri! Si un indemn minunat. Intr-adevar, timpul nu ne mai ajunge si trece atat de repede si....este pacat sa ajungem la capat de drum plini de regretele timpului irosit.
    Frumos gestul tau. Sa fiti fericiti intru multi ani, draga Sorin! :-)

    RăspundețiȘtergere

>